Din înălțimea falnicei geneze,
Istoria s-a tot rostogolit
Pe-abruptul colțuros, bolovănit,
Dând cronicilor fapte, să vibreze.
Ajunsă-n vale, jos la Betleem,
A tresărit, zvâcnind în calendare,
Și-a consemnat, cuprinsă de mirare,
Că-i cerul cu pământul în tandem.
Acolo jos, în valea dintre ere,
A izbucnit un viu izvor de har
Ce-avea să curgă-apoi pe la Calvar,
Udând spre-nveșnicire, spre-nviere.
Istoria s-a cocoțat apoi
Pe celălalt versant al existenței
Și, împingând căruța opulenței,
Ajuns-a – iată! – astăzi și la noi.
Dar drumul ei se va fi-nghițit de vid
Și o vedem de ani și viață stoarsă;
Clepsidra nu va fi din nou întoarsă,
Căci porți spre veșnicie se deschid.
Netimpul revărst strălucitor,
O scufundare veșnică în... bine,
Este un dar divin pentru oricine,
Numai să treacă azi pe la... Izvor!
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 20 decembrie 2020