De câte ori m-aș fi vărsat în hău
Ca apa în cascadă înspumată,
Dar stavilă mi-a fost Cuvântul Tău
Căci nu m-ai lăsat Doamne niciodată.

De câte ori m-a spulberat furtuna
În zbor de-aiurea ca o păpădie,
Dar Tu m-ai adunat întotdeauna,
La pieptul Tău să stau o veșnicie.

De câte ori ca salcia pletoasă
Vedeam cum valul creanga mea o duce,
Dar Tu Isuse m-ai întors acasă,
Un nufăr alb pe Lacul de sub Cruce.

De câte ori ca trestia m-am frânt,
M-au îndoit povara și furtuna,
Dar ai venit Tu Cel de trei ori sfânt,
M-ai verticalizat întotdeauna.

De câte ori alunecând în râpă
Aș fi pierit cu răni însângerate,
Tu ai simțit durerea mea cum țipă
Și m-ai salvat și m-ai purtat în spate.

De câte ori cu un convoi de stele
Mimam un zbor spre fericiri depline,
Tu mi-ai văzut pornirile rebele
Și să-mi fii Cale, Te-ai născut în mine.

Mulțumesc Isuse, Salvatorul meu,
Te laud Doamne din toată inima!
Prin Tine mă privește Dumnezeu,
Tu-ai sădit în mine Dragostea.