Ce repede trec anii
Ca ziua cea de ieri
Fără de grijuri pentru unii
Iar pentru alții doar dureri
Ce iute trece viata
Ca norul cel de sus
Ca roua caldă dimineața
Ca soarele înspre apus
Un vis parcă-i trăirea
Aicea pe pămînt
Cînd crezi că ți-ai aflat menirea
Ești foarte-aproape de mormînt
O carte ți-e umblarea
Citită-aici de toți
Deci vezi cum ți-ai păstrat cărarea
Și-ndreaptă-te cît încă poți
Cum au plecat atîția
De parcă nici n-au fost
Lăsa-vom și noi tinerețea
Și vom pleca la rîndul nost
Nu ști ce-aduce ceasul
Sau ziua cea de mîine
Deci curațește-ți frate vasul
Și fii în loc de piatră, pîine
Amin