An de taină
Autor: Alexandra C. S.  |  Album: fara album  |  Tematica: An nou
Resursa adaugata de AlexandraCorina in 27/12/2020


Cu gândul către zilele ce au trecut in grabă
Din anul ce lăsăm în urmă, neavând de ales
Mă-ntreb, greșesc gândind c-a fost un an de taină,
In care ai lucrat, o Tată, prin plan de neînțeles?

Mă copleșește amintirea clipelor ce parcă au fugit;
Au fost momente grele și de neuitat!
A fost un an în care Doamne ai topit
Din  zgura și noroiul ce-n drum am adunat.

Și Ți-ai întins Tu, Mâna peste întreg pământul
Să faci o deșteptare din surda ațipire
Ce parcă a cuprins biet omul, muribundul
Uitând ce scurtă-i viața și ce avem menire.

Oh, Doamne, oare cât am înțeles din ce-ai lucrat
Și cum ne vom petrece clipele ce mai rămân?
Ai vrut în noi un duh, un cuget modelat
Și-o lepădare a tot ce e stricat, străin!

Tu nu dorești o viață și jertfe împărțite
Azi plini de Tine, mâine goi, săraci și orbi
Ci vrei o  plinătate-n Duhul și trăiri sfințite
Umblând prin Tine și cu Tine-n orice loc!

Ajuta-ne în zilele ce încă stau ' nainte
Să ne purtăm cu cinste, ca fii răscumpărați
Să luminăm cărarea celor ce sunt în moarte,
Să aprindem mireasma dragostei între frați.

Să fie calea noastră, un drum al pocăinței
În car' să  purtăm crucea așa cum Tu ai dus
Plini de iubirea sfântă, datori recunoștinței
Și jertfei salvatoare a Domnului Isus.


Știind că totul trece, pământul cât și cerul
Toată știința vieții, 'ntr-o zi va cădea jos
Însă Tu nu Te schimbi, iubirea Ta, nici harul
Nu au sfârșit nicicând, prin jertfa lui Hristos.


Iar tot ce nouă ne rămâne pentru-acest sfârșit de an
E-o inimă ce îți aduce o profundă mulțumire
La tot ce-a fost! Ești și rămâi Tu Suveran!
Noi, doar un abur ce se-ndreaptă înspre nemurire!

Amin.

21 decembrie 2020





Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1062
  • Export PDF: 2
Opțiuni