Am fost, și ce-am făcut rămâne
Doar umbră-n filă de trecut,
Iar timpul, ce nu vrea s-amâne,
Ne duce-n alt necunoscut.

Vom fi, vom ști, sau vom ajunge,
Vom da, vom lua sau vom muri,
Ne vom opri sau vom străpunge
Și-un mâine poate... de-om mai fi.

Dar cine, Doamne, știe oare
De anul ne-o mai prinde iar? !
Vom mai avea același soare,
Sau dulcele va fi amar?

Vom mai purta în noi nădejde
Că va fi bine în final,
Sau vom ceda în deznădejde,
Loviți din nou de-același val?

Vom mai putea a crede, Doamne,
Că biruiți de rău n-om fi,
Că n-om avea mereu doar toamne,
Și primăveri vor mai veni?

Vom mai putea zâmbi, chiar dacă
Lumina-i stinsă-n ceață rea?
Vom mai trăi așa, să-Ți placă?
Vom mai putea îmbrățișa?

Vom alerga purtați de bine,
Flămânzi de pace și de har?
Ne vor fi inimile pline
De-un cer mai limpede, mai clar? ...

În grija Ta rămânem siguri,
De-om fi pe mal, de-om fi în larg,
Prin pierderi, lipsuri sau câștiguri,
Ne ții al vieții drept catarg.

Suntem aici, dar mâine poate
Vom fi-ntr-un alt tărâm, nu știm,
Dar vrem ca-n totul și în toate
Mai buni și mai loiali să-Ți fim!