Dreptatea va merge și înaintea Lui și-L va și urma, călcând pe urmele pașilor Lui! (Psalmul 85:13)
Pe urmele pașilor Tăi m-ai chemat,
Să merg ne-ncetat către Tine.
Chiar chipul de-mi e de durere brăzdat,
Să urc spre eterne coline.
Pe urmele pașilor Tăi ai lăsat,
O cruce ce duce la viață.
Acolo mi-ai dat un veșmânt nepătat,
Și harul de-a sta față-n față.
Pe urmele pașilor Tăi aș fi vrut,
Mai fermă să-mi fie umblarea.
Să nu mă mai plâng că-s bucată de lut,
Și că-i prea îngustă cărarea.
Pe urmele pașilor Tăi vreau să fiu,
Un glas ce spre Tine îndreaptă.
O mână întinsă, o oază-n pustiu,
Reper înspre calea cea dreaptă.
Pe urmele pașilor Tăi îmi doresc
Să fiu cât mai mic, și Tu mare.
În umbra-Ți mereu și mereu să pălesc,
Iar Tu să lucești ca un soare.
Pe urmele pașilor Tăi într-o zi,
Zări-voi cetatea măiastră.
Pe străzi de mărgean bucuros voi păși,
Cu Cel ce azi pașii îmi poartă.
Dany Căpătan