Văd frumusețea-n straie scurte,
Văd cum clipește ochiul-nlăcrimat.
Speranța s-a pierdut pe nu știu unde,
Iar eu privesc la zări îngândurat...

De ce-i în suflet atâta căutare?
Cum că nu-Ți simt prezența în orișice moment?
Prin necredință ajung la disperare,
Nu-mi înțeleg trăirea, dar Te-aștept...

Te-aștept, Isus, să-mi dai înviorare,
Aștept să spui că vei veni curând.
Când m-am crezut ieșit din dureroasa vale,
Mă regăsesc mai slab ca orișicând...

Oare ce fac eu în această lume?
De ce m-ai pus în trupul meu de lut?
Aș vrea să-nvăț să lupt pentru desăvârșire,
Învață-mă ca vocea să-Ți ascult.

Oh, neputința iar îmi dă târcoale,
Ispita mă-ncolțește într-un tumult.
Prin șoapte atât de insistente,
Îmi pierd credința tot mai mult...

Caut un loc în lumea asta mare,
Un loc în care odihnă să primesc,
Să mă ridic mai sus de orice stare,
Să cred că ești aici, că mă iubești!

Că doar Tu ai văzut în mine
Acel ceva ce omul încă n-a văzut,
Că ce-ai răscumpărat prin osândire
Are o valoare de neconceput!

Că atunci când Te-ai urcat pe cruce,
Privind spre zări prin anii trecători...
Tu mă vedeai cum, șovăind, eu vin la Tine,
Tu m-ai văzut nainte ca să mori.

Ai biruit știind că peste veacuri eu
Am să Te caut și am să mă-ndrept spre Tine,
Am să Te chem să fii mântuitorul meu,
De-atunci, pe file albe-ai scris de mine...

Dacă viața ce-a trecut o văd că e pierdută,
Tu nu vezi decât viața nouă ce mi-ai dăruit,
Căci cea trecută în moarte-i osândită,
Iar prin cea nouă speranța de mai bine a venit.

Așa de diferit vezi, Doamne, totul,
Dintr-un pământ uscat și noduros.
Tu vezi ce poate fi și nu doar lutul,
Tu vezi lăstar în bulb putregăios.

Tu vezi minunea înainte de a fi...
Tu chemi din noapte ceea ce se numește zi,
Mi-o dai în dar și aștepți ca eu, prin fapte,
Voința Ta să o împlinesc îndeaproape.

Cum aș putea menirea să mi-o împlinesc?
Cum aș putea să-ți spun că Te iubesc?
Decât prin împlinirea legii Tale...
Cuvântul Tău să-mi fie candelă pe cale!

Tăblița inimii să-mi fie însemnată
Cu legea dragostei de Tine dată.
Să Te înalț pe Tine, Dumnezeu,
Mai sus de tot ce-a fost, ce este și ce-s eu.

Cum aș putea să dovedesc iubire,
Decât să smulg orice lăstar ieșit din fire?
Prin lepădare-a tot ce-i pământesc,
Să cresc lăuntrul meu duhovnicesc.

Ține-mă tare, Doamne, în lupta grea,
Să nu m-abat, să-mi țin dreaptă cărarea.
Iar alergarea asta, când se va sfârși,
S-aud strigarea-n nori când vei veni...

Și numele cel nou ce mi l-ai dat,
S-aud prin Slava-Ți cum va fi strigat.
Și-n zborul meu spre veșnicii,
Să cânt în cor cu îngeri mii...