La Sfânta Cină
Autor: Daniel Hozan  |  Album: Randuri Sfinte  |  Tematica: Cină
Resursa adaugata de danielhozan in 04/01/2021
La Sfânta Cină

Din nou acum avem ‘nainte
O pâine frântă și-un pahar
Menite ca să reprezinte
Iubirea Tatălui fierbinte
Și Noul Legământ. . prin Har

Din nou în față stau prezente
Purtând și viață și mister
Aceste sfinte elemente
Și singurele Sacramente
Ce ne-nsoțesc în drum spre Cer

Privind la azima din față,
La Cruce, vrând-nevrând, privim
La-Acel ce-aduse lumii Viață
La spini, la sângerânda-I față
La sacrificiul Lui sublim

Hristos e Fiul fără vină
E Mielul cel sacrificat
E Pâinea Sacră și Divină
Aducătoare de Lumină
Care salvează de păcat

Iar rodul viței sau paharul
E sângele ce-a curs pe lemn
Care-a stropit întreg Calvarul
Prin el pecetluit-a Harul
Și Noul Legământ solemn

Deaceea chiar la Sfânta Cină
La ucenicii frământați
Frângând azimi, Cel fără vină
Le-a dat la toți, cu vocea-I lină
Zicându-le: ” Luați, mâncați!”

Apoi, Cuvântul ne învață
Că a luat paharul Sfânt
Și dându-le le-a spus pe față:
”Beți toți din el, s-aveți viață
Acesta-i Noul Legământ!”

Iar astăzi pâinea stă ‘nainte
Al viței rod e în pahar
Și cercetat în simțăminte
Prin Duh, de Sfintele Cuvinte
Î-mi plec ființa la altar

Și-ngenuncheat Părinte Veșnic
Te rog din inimă plângând
Mă fă mai bun, mai sfânt, mai vrednic. .
Simțind prezența Ta puternic
Din Sfânta Taină consumând

Cu Adevaru-n părtășie
Cu Sânge Sfânt pecetluit
Iertat de orice datorie
Mă-ntorc umplut de bucurie
Prin Har. . prin Jertfă. . mântuit.

01/03/2021 Daniel Hozan Phoenix, Arizona




Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 6582
  • Export PDF: 6
Opțiuni