Poate că am greșit.
Verdict nu am acum să zic.
Părea că totul s-a sfârșit, dar defapt eram in drum spre infinit.
Gândurile mele adesea, se dezvinovățeau intre ele, făcându-mă să cred că poate nu e totul cum eu cred, și că in univers există Tatăl meu ceresc ce m-a adus aici, acum, această clipă să trăiesc dezvălundu-mi taine ce pe mine mă privesc.
Credeam că e totul non-sens dar iubirea ce o simțeam îmi dădea din nou speranță să cred că in mine ceva s-a schimbat.
Intr-o clipă am fost pusă să descopăr adevărul și prin meditări profunde să înțeleg cu greu misterul.
Să înțeleg că multe lucruri le vedeam ca diamante dar defapt erau doar pietre și n-aveau deloc valoare.
Ochii Tatăl mi-a deschis să înțeleg ce e smaraldul, și să aleg să am in preajmă numai inimi prețioase ce prin dragoste mă înaltă intr-o zii să-l văd pe Tatăl!