Lovește stânca la cuvântul Meu
Și n-o privi că-i seacă, n-o privi,
Căci nu tu, omule, ci Dumnezeu
Îți dă și astăzi apă prin pustii!

Nu brațul tău deschide uși de fier,
Nu cine ești, ce faci, ce nume porți,
Ci Sfântul Domn, din sfântul atelier,
Trimite viață chiar și celor morți.

Lovește marea dinaintea ta,
Și nu-i privi adâncul, înfricat,
Căci dacă crezi, și astăzi poți umbla,
Trecând-o neatins ca pe uscat.

Căci chiar acum, de-ar zice un cuvânt,
Coboară munții și înalță văi,
El poate să-l ridice pe cel frânt,
Și-i poartă-n zbor ca vulturul pe-ai Săi.

Lovește prin credință ziduri tari,
Lovește-n îndoială, s-o zdrobești,
Pășește când te cheamă-n valuri mari,
Cu El dărâmi, cu El tu construiești.

Lovește-n neputința de-a ierta,
Lovește-n ignoranță și-n blestem,
Învață iar a binecuvânta,
Smulgând risipitorii din sistem.

Lovește nu cu sabia, ci iubind,
Rugându-te, luptând pentru sărmani,
Lovește, însă nu cu pumnii-n vânt,
Ci ca Isus plângând în Ghetsimani.

Ești vasul modelat, când vrei s-asculți,
Ești robul cel trimis în planul Său,
Dar nu tu ești răspunsul celor mulți...
Tu doar slujești... El este Dumnezeu!