Merg spre tine cu iubire!
Calea mea este trasată
Merg spre tine cu iubire
Înspre lumea minunată
Unde-i pace, fericire
Merg pe cale gânditor
Sunt atent la tot ce fac
Văd că drumul nu-i ușor
Dar supus, mă duc și tac
Nu cârtesc la orice pas
Greutăți mai sunt pe cale
Dar mă strădui, nu mă las
Lupt mereu, cât pot de tare
Privirea-mi înalț în sus
Inima mea-Ți mulțumește
O iubitul meu Isus
Sufletul meu Te dorește
Eu Îți cânt și Te slăvesc
Și mă rog Doamne, doar Ție
Vreau la Ceruri să trăiesc
În a Ta Împărăție
Duhul care L-ai lăsat
Să mă învețe doar ce-i bine
E puternic ancorat,
El este mereu cu mine
Mă învață, mă conduce
Ma îndeamnă să fac bine
Pe calea dreaptă mă duce
M-ajută s-ajung la Tine
Aș vrea Doamne să Te ating
Să Te am de partea mea
Temerile să-mi înving
Să ajung la dreapta Ta
Îți sunt recunoscător
Ca ai vrut să mă salvezi
Isus Domn al domnilor
Încă în mine mai crezi
Asta mă face smerit
Pentru tot, Îți mulțumesc
Mă simt fiul Tău iubit
Cu Tine vreau să trăiesc
Vreau ca să gust veșnicia
Viața, dincolo de moarte
Vreau să trăiesc bucuria
Să ajung, să le văd toate
Cerul Tău cel minunat
Care Tu mi l-ai promis
Și sa fiu total schimbat
Să trăiesc în Paradis!
Amin
Câmpia Turzii, 6 ianuarie 2021