(Isaia 21:11-12)

Străjerule, mai este mult din noapte?
Aș vrea să știu când zorii vor veni.
E-atât de neagră noaptea și-i departe,
Lumina ce-o aștept în zori de zi.

Îmi spui că dimineața e aproape,
Dar încă-i beznă groasă peste tot.
Se lasă amorțeala peste pleoape,
Și zorii să-i aștept simt că nu pot.

Te-ntreb din nou, mai este mult din noapte?
Străjerule, tu nu te îndoiești?
Cum poți fi surd la miile de șoapte,
Ce spun că zorii sunt niște povești?

Îți e atâta de senină fața,
Chiar dacă ești nespus de obosit;
Aștepți cu îndârjire dimineața,
Și nu te lași de gânduri biruit.

Vezi dimineața plină de speranță,
De sărbătoare și de cânt frumos.
Vezi dimineața spre o nouă viață,
A Soarelui Neprihănit Hristos.

Acum eu stiu, nu-i chiar așa departe,
Ah, scumpă dimineață, cât te-aștept!
Încă puțin, o clipă ne desparte,
Privirile spre tine îmi îndrept.

Străjerule, nu-mi spune cât mai este,
Eu cred că dimineața va veni.
Căci toate-n jur ne dau acum de veste,
Că zorii în curând se vor ivi.

Voi aștepta cu multă 'nflăcărare,
Ca un străjer pe zidul cel înalt.
Primind de sus cerească 'nviorare,
Vedea-voi dimineața de smarald.

Dany Căpătan