Se-așterne zăpada de vânturi purtată,
Pământul se-mbracă în strai sclipitor.
E tot impecabil, nu vezi nici o pată,
Tărâm ca de basm cu idilic decor.

Privesc către zare cum cerne în straturi,
Par păsări de gheață cu salbe de flori.
Și-n timp ce omătul se-așterne în caturi,
Spre cer mă îndrept, cu ochi rugători.

O, Doamne, de-aș fi și eu alb ca și neaua,
Purtat și condus doar de vântul Tău Sfânt,
Aș fi călăuză, ca magilor steaua,
Și-ar fi mult mai sacru, murdarul pământ.

Te rog mă topește, ca fulgul în palmă,
Să fiu strop de apă, curat, cristalin;
Și-apoi mă transformă cu vocea Ta calmă,
În abur ce urcă încet către Tin'.

Și-atunci când va ninge, de jos către zare,
Cu trupuri de slavă, de alb nepătat,
Vedea-voi în față pe Cel ce e-n stare
Să-mi schimbe căderea, în zbor alb, curat.

Dany Căpătan