Când m-am născut la Murfatlar
Era închisă Primăria.
Culeasă, stoarsă de nectar
Şi vestejită podgoria.

Era de Sfântu Nicolae
O mie nouăsute cinze'şi trei.
Duminica, o zi cu ploaie,
Cu zloată, frig şi ceai de tei.

Părinţii mei, la felinar,
Au vrut s-aprindă bucuria
Şi-n neatenţie, ca dar,
Mi-au pus în suflet poezia!

M-au dus acas' la Siminoc
Pe drumul noroios şi greu
Şi-au zis: "să fie cu noroc",
Căci nu ştiau de Dumnezeu.

Abia după vreo doi, trei ani
Veni în sat misionarul
Vestind pe Domnul la ţărani
Dulcind cu Biblia amarul.

Şi Harul Domnului Isus
A adăstat ca ciocârlia
Şi-n casa noastră şi-a adus
Cu Prinţul păcii cununia...

Eram copil şi-ades citeam
Poemele lui Eminescu
Dar din Cuvânt când mă hrăneam
Creştea spre viaţă sufletescu.

Între copii eram pitic.
Păr ciufulit, piele şi os!
Şi mama-mi da, a creşte-un pic
Câte-un medicament Sandoz.

La şcoală toţi învăţătorii
Din plumburiul Siminoc
Ne obligau ca ursitorii
La "A lu' Nelu, hai la joc!"

Dar noi eram copii de-o altă
Orientare şi destin
Cu o chemare mai înaltă
Slujind Părintelui divin.

Copilăria mi-a rămas
Înscrisă-n mine cu priboi
De fier. Ce scurt popas!
Ce dulce cântec de oboi!

Am învăţat Credeul sfânt
La mica noastră Adunare
Să-l am ca salbă pe pământ
Călătorind în lumea mare.

Acolo, agăţat de suflet,
S-a rătăcit un tainic dor:
De-al arăta-n al vieţii umblet
Pe Dumnezeul Salvator.

Pe drumul prăfuit şi nins
De zarzăre şi corcoduşe
Adesea predicam aprins
La miei şi capre jucăuşe.

Le povesteam de blândul Miel
Din pajişti străvezii, albastre
Ce-a poposit în Israel
La începutul erei noastre.

Cum pentru noi a fost răpus
De haitele de lupi flămânde
Şi-a fost legat, şi-a fost străpuns
De mâini fratidice şi crude!

Iar bietele-ascultau uimite
Şi behăiau pe limba lor.
Erau şi ele pricăjite
Şi-aveau nevoie de-un păstor.

De-atunci mi s-a deschis o rană
În pieptul mic şi căldişor
Să-ndrum pe cei lipsiţi spre Hrană,
Spre plinul, veşnicul Izvor...

Când de la casa părintească
M-am rupt să-nfrunt vremelnicia
N-am luat cu mine fir de iască
Doar Biblia şi poezia.

Cuvântul Sfânt mi-a fost mereu
Sursa belşugului de Pâine,
Lumină, Far din Dumnezeu
Pe marea vieţii cu suspine.

El m-a călăuzit prin foc,
Prin ape tulburi şi murdare
Călătorind din loc în loc
Spre-a infinitului hotare.

Iar poezia, zurgălău
În sufletu-mi udat de zbucium;
O floare rară din Ceahlău
Ivită-n lacrimă de bucium.

Un râu din Sarmisegetuza
Cu limpezimi atemporale
Această avalanşă, muza,
Curgând ca Dunărea la vale...

Şi azi, când fac acest popas
Pe malul clipei de demult,
Parc-aş dori încă un ceas
Copilăria s-o sărut.

Dar mă îndrept ireversibil
Spre mâinele cu trandafiri!
Curând voi vântura sensibil
Povestea unei noi iubiri...


20.sept.2006
Atlanta