Paradoxal, absurd sau depăşit,
Un gând îşi cere astăzi crezământul:
Da, Universul este infinit,
Dar Dumnezeu, atunci când l-a-ntocmit,
A pus totuşi în centrul lui Pământul.

Nu vin cu inedite teorii
Pentru-a susţine-aceste afirmaţii,
Las astre, supernove, galaxii,
Pe drumul lor trasat din veşnicii,
Cuprinse în eliptice rotaţii.

Las Legile mecanicii cereşti
Să stabilească sensuri şi trasee,
Nu vin cu socoteli inginereşti
Şi nici nu vreau să izvodesc poveşti
Cu traiectorii noi prin Căi lactee.

Nu felul cum Cel Sfânt le-a aşezat,
Sau distanţarea lor în ani lumină
Vin să dea gir acestui postulat,
Dar Dumnezeu, atunci când le-a creat,
Doar pe Pământ Şi-a întocmit grădină;

Iar în grădină El l-a instalat
Pe cel în care-Şi oglindea sfințirea,
Căci după chipul Său era creat
Şi-n nări duh de viaţă i-a suflat,
Pe om, prin care a-ncununat zidirea.

Paradoxal, absurd sau depăşit,
Un gând răzleţ îşi cere azi rostirea:
În centru, Universul infinit
Are Pământul, unde a venit
Din cer Cristosul, Calea, Mântuirea.

Amin
Vulcan, 20 sept. 2006