Corinteni 13

Chiar de-aș vorbi cu prisosință
În limbi știute, omenesti
Mai mult ca orice muritor
Sau de-aș vorbi cu ușurință
În limbi străine, îngerești
Dar fără-a Dragostei candoare
Sunt o aramă sunătoare
Sau un chimval zângănitor

Chiar dac-al proorociei dar
L-aș dobândi și l-aș avea
Și toate tainele le-aș ști
De-aș fi stiinței propietar
Sau de credința-aș poseda
Încât și munți să mut în mare
Dar făr’ a Dragostei candoare
Nimic nu am și nu pot fi

Averea toată de mi-aș da
Doar hrană-n schimbul ei sa iau
Săracilor a le-mpărți
Sau trupu-mi făr’ a ezita
Să fie ars de-ar fi să mi dau
Ca sacrificiul cel mai mare
Dar făr’ a Dragostei candoare
Chiar la nimic n-ar folosi

Căci Dragostea e peste toate
Ea îndelung e răbdătoare
Și nicidecum nu pizmuiește
Ci plină e de bunătate
Ea treabă să se laude n-are
Nu se mândrește tacticos
Și n-are-un port necuvincios
C-al său folos nu-l urmarește

La rău nicicum nu se gândește
Și-n ea mânie nu se vede
Nelegiuiri n-ar suferi
Dar Adevaru-o-nveselește
Ea toate-acoperă și crede
Suferă tot, nădăjduiește
Când cunoștința se sfârșește
Doar Dragostea va dăinui


01/11/2021 Daniel Hozan Phoenix, Arizona