Dor de-Asemănare

Aş vrea ca-n zorii dimineţii
Ce împrăştie dâlmele ceţii
Când ziua e egală-n două,
Să fiu ca bobul fin de rouă
Ce-nviorează sensul vieţii,
Şi-aducător de veste nouă.

Să reflectez din firul ierbii
Trecând peste dilema iernii
Când soarele e-n răsărire
În maiestuoasa-i strălucire,
Când în codri umblă cerbii
Cătând otava-n odrăslire.

Şi-aş vrea să fiu ca picătura
Ce nu-ntrece deloc măsura
De ploaie-n binecuvântare
Cu-a ei supremă-nviorare,
Căzând din nori pe arătura
Ce-i pregătită-n aşteptare.

Să ud sămânţa semănată
Ce-a fost la timp înglobată
Sub brazda caldă din ogor
Ce-i şteptată cu mult dor,
Ca încolţirea mult sperată,
Să se dezvolte-n ritm uşor.

Întâi să crească firul verde
De-a bucura pe cine-l vede
Bogat în rodul de-nfrăţire,
Apoi paiul spre-ngălbenire,
Şi-n coloritul ce se pierde
Să se întrevadă o-mplinire.

Să treacă spicele, în salbe,
Ca florile-n coroane dalbe
Peste lăstari, peste frunziş
Şi tot ma mult spre luminiş,
Iar holdele, coapte şi albe,
S-ajungă-n timp la seceriş.

Să fiu în Ploaia cea Târzie
Pentru belşugul din câmpie
Mult prea râvnita picătură
Ce-nmoaie, întărita zgură,
Din scumpa şi-nsetata glie
Înviorând, toate-n natură.

Şi să ma pierd în absolvire
Prins de-a Domnului iubire
În bobul cel din spic deplin
Când soarele-i pe cer senin,
Ca să mă aflu-n re-ntâlnire
Cuprins în harul sfânt divin.

Când după marea secerare
În bucuria-mi cea mai mare
Vor fi strânşi snopii şi legaţi
Şi-n clăi pe mirişte-aşezaţi,
Când puşi vor fi în grânare
Prin îngerii sfinţi număraţi,

Aş vrea să fiu în rândul lor
Completând ceata sfinţilor
Cuprins în roadele bogate
Ce-au fost binecuvântate,
De Dumnezeu, cel Creator,
Care va face din nou toate.

Şi n-oi mai fi bobul de rouă
Să mă sparg pe fir în două
În zori de zi, de dimineaţă,
Când toate, mijesc la viaţă,
Ci-o altă fiinţă, voi fi nouă
Cu Dumnezeu, faţă în faţă.

Nu voi mai fi, nici picătura
Ce-a-nviorat ades natura
De ploaie-n binecuvântare
Spre a rodi cu-mbelşugare,
Ci chipu-mi în toată faptura
Cu El voi fi, 'n-asemănare.

În transformarea minunată
La capătul luptei purtată
Prin haru-I sfânt şi uimitor,
În sângele-I Sfânt salvator,
Voi fi făptura, nou creată
Reprezentând, pe Creator.

Şi-n toată scumpa veşnicie
Cu suflet prins de bucurie
Voi spune lumilor celeste
Cea mai cumplită poveste,
Că-ntr-a Golgotei tragedie
Viaţa mea de-a pururi este!

Flavius Laurian Duverna
21 septembrie 2006