Realizez că-n fața mea stau ziduri ridicate. .
La dreapta văd că ușile sunt toate încuiate. .
Peretele din stânga mea e o uriașă stâncă
Și-n spate nu mă mai întorc, că e prăpastie-adâncă;
Speranțe să mai văd crescând flori albe pe câmpie
S-aducă-n sufletul trudit un strop de bucurie? . .
Oh, mai puțin sau chiar deloc, de-aici nu văd scăpare,
Ci doar în sus văd cer senin, bolta scăldată-n soare!
Aștept pe loc, neînfricat, cu dor, cu nerăbdare
Să ies de-aici înaripat și să mă-ndrept spre zare!
Căci văd cum toate-n jurul meu, în lume s-au închis,
Dar bolta e fără de nori, iar cerul e deschis!
În Paradis, la Dumnezeu, e loc și pentru mine,
Acolo unde n-or mai fi nici lacrimi, nici suspine.
Acolo noapte nu va fi, nici ziduri ridicate,
Nici hăuri fără de sfârșit și nici uși încuiate!
Acolo sunt doar mângâieri, pace și fericire,
Și Cineva ce mă va lua în brațe cu iubire.
Privirea mea e doar în sus, spre ceruri ațintită,
Până ce aripi voi primi spre patria dorită!
-Păzește-mă, Isuse scump, de orișice cădere
Și în picioare să pot sta ajută-mi, dă-mi putere! . .
Tu știi ce e-n inima mea: dincolo de suspine
Aștept aripile spre cer, să mă-ntâlnesc cu Tine!