Când Te oprești și bați la ușa mea
Autor: Puiu Chibici  |  Album: Volumul 4  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de MarinaTk in 15/01/2021
Când Te oprești și bați la ușa mea,
Insistă un pic mai mult și nu pleca
Căci poate am obosit în rugă stând
Și am atipit de dorul Tau arzând.

Să bați așa cum faci de atâta timp
La orice ceas, în orice anotimp
Căci nu-i nimic în viață mai frumos
Decât prezența Ta în casa mea de jos.

Să bați așa cum bați de obicei,
Ca ramurile florilor de tei,
Ca adiera blândă pe-nserat,
Păstor iubit, dorit și așteptat.

Tu ești oricînd aici binevenit
Ocean de pace, fara de sfirsit
Iubire sfântă, har nemăsurat,
Isuse drag Prieten minunat

Iti las zavorul inimii deschis
Sa intri cu fior de paradis
Sa aprinzi Tu focul dragostei dintîi
Și-n ea Stăpân și Rege să rămâi.

6 iun 2020
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 545
  • Export PDF: 2
Opțiuni