O, Doamne, ce-i cu lumea asta oare,
Ce-aleargă zi de zi în jurul meu?
Nu pot să nu îmi pun o întrebare:
Cin' le va spune despre Dumnezeu?

Cin' se va ridica acum să spună,
Că pentru toate este un sfârșit?
Că ne-ndreptăm spre-osândă sau cunună,
Depinde ce în viață am iubit.

Atâtea suflete ce-s disperate,
Și-atâtea întrebări fără răspuns;
Iar pe Acel ce e răspunsu-n toate,
De-atâtea ori, noi L-am ținut ascuns.

Ah, secerișul e atât de mare,
Dar unde vom găsi secerători?
Nu ne lăsa să stăm în nepăsare,
Trezește-ne să-Ți fim azi lucrători.

Eu sunt aici, mă cheamă, mă trimite,
Să strig cât pot: Există Dumnezeu!
Tu, care ești Cuvântul, dă-mi cuvinte,
Să-ntorc pe mulți din drumul către hău!

Să spun: Întoarceți-vă azi la Domnul,
Cât încă mai este Mântuitor!
La Cel ce-atât de mult iubește omul,
Căci El e bun, milos și-ndurător.

Noi toți am fost robiți sub grea povară,
Spre groază și osândă ne-ndreptam;
Blestem, rușine, moarte și ocară,
Era pedeapsa ce o meritam.

Dar prin Isus, avem deplin iertare,
Prin jertfa fără de cusur, trăim!
De tot ce ne-a legat, eliberare,
Și viață nouă ca sa Îi slujim.

Doar El e Ușa noastră de nădejde,
Ce e deschisă pentru orice om;
Pentru acel care se pocăiește,
Și face din Hristos, al vieții Domn.

Cum să mai tac când mi-a iertat păcatul?
Sau cum voi sta în Fața celui Sfânt,
Dacă nu spun că nu e nimeni altul
Ce-aduce mântuire pe pamânt?

Da, nu-i alt Nume dat în astă lume,
În care poți fi astăzi mântuit!
Numai Isus, și doar în Sfântu-I Nume,
Poți fi în fața Tronului primit.

Vreau să spun asta fără șovăire,
Căci știu Isus, că singur nu mă lași.
Iar când nu pot s-o spun cu-a mea vorbire,
S-o spun cât pot de limpede prin pași!

Dany Căpătan