Cu mâinile ca pentru rugãciune,
Cu zâmbet stins, cu faţa pãmântie,
Sicriu deschis, între alte sicrie,
Aştepţi tãcut mulţimea sã se-adune.

O razã-atinge mâna încleştatã
Şi-odorul tãu suspinã şi-o sãrutã,
Cãci vocea ta blajinã şi plãcutã
N-are s-o mai audã niciodatã!

Se spun cuvinte multe despre tine
Şi toatã lumea-ascultã în tãcere:
Cã pânã la întâia înviere
Cel ce-a plecat o datã, nu mai vine.

Pustie va fi casa ta, de mâine
Orfan ţi-e fiul azi, orfan la anul.
"Dar Tu eşti Cel ce apãrã orfanul
 Cã Tatã-i eşti, ai fost şi vei rãmâne... "

De chipul tãu, uitat curând de lume,
Din când în când şi-or aminti vecinii;
În curtea ta vor creşte-n grabã spinii
Iar ceasul casei n-are sã mai sune!

Se-ncheie viaţa cu un scurt oftat
Şi-acesta-i drumul pentru fiecare;
Cã viaţa-i ca un vis la deşteptare
Pe care-adeseori l-ai şi uitat.

Se stinge-n vãi un ţipãt de cocor...
Cã-ntreagã existenţa noastrã este
Un nor rãzleţ, o filã din poveste
Şi-un ban în mâna omului dator.

Ferice de toţi cei ce pleacã-n pace!
Când sufletul, Stãpânul o sã-l cheme,
Noi ştim: fie târziu, fie devreme,
Ţãrâna în ţãrânã se întoarce!

                             ☆

Te petrecurãm, dar mai mult plângând,
Cu pasul moale, frãmântând noroiul.
Din mersul sãu, oprindu-se convoiul,
Privea tãcut spre recele mormânt...