Când m-ai convins să Te urmez
Eram în cea mai gravă stare
Căci nu puteam să controlez
Ființa mea și să cutez
Să mă dezleg de nepăsare
Atât voiam: să mă distrez.

Pustiu era lăuntrul meu
Fără nădejde de mai bine
Și îl sfidam pe Dumnezeu
Ce să mai zic? Eram ateu
Lăsam pe alții să se-nchine,
Să meargă pe-un îngust traseu.

Dar când ai apărut zâmbind
Și mi-ai vorbit întâia dată
Isuse, mi-a trecut prin gând
Și Ți-am răspuns îngenunchind
Și mi-am predat viața toată
Spre Slavă cântul înălțând.

Privirea-Ți blândă îmi spunea
Să am încredere totală
Chiar când trăirea va fi grea
Sau nedreptate voi vedea
Voi ști că dragostea-i reală,
Că doar prin har voi triumfa.

De-atunci am fost, deplin, convins
Că aparțin dumnezeirii
Și-am fost în mod plăcut surprins
Că o credință s-a aprins
Să ies din lagărul pieririi,
Să știu că Cerul a învins.

Sădind în mine siguranță
Isuse, Tu m-ai transformat
Să nu mai stau în ignoranță
Să știu ce este importanță
A faptului c-am fost salvat
Că nu mai sunt legat de-o zdreanță.

Iar, azi, în lumea frământării
Sunt sigur de-al Tău ajutor
Nicicând eu nu voi da uitării
Cum din ghearele-ntristării
M-ai scăpat plantând un dor
Spre Meleagu-ncununării.

George Cornici/24 Ianuarie, 2021