Pe marea vieții mele corăbii multe trec
Şi-n valuri înspumate unii pe alții-ntrec
Așa am pornit odată cu Tine Domnul meu
Și văd în zare țărmul ce n-are apogeu
Un val se-naltă-n lături și unul înapoi
Corăbii se scufundă alăturea de noi...

Câți n-au pornit cu bine şi-n lume s-au pierdut
Câți au cazut deodată și nimeni n-a știut...
Nu-i ancoră lăsată nu-i loc de vre-un popas...
Un ostrov oarecare... Vâslim fară răgaz
E apă pretutindeni și ne-afundăm şi noi
Valul lovește întruna, ne-mpinge înapoi

Când cu putere vântul porni dinspre apus
Crezut-am că-i un vifor... se va opri supus...
Ne-am pus în gând aceasta, dar valul nu tăcea
Și unul câte unul... tot mai înalt era... . .

Te văd că esti la cârmă dar parcă nu le simți
Și legănat în valuri în somn profund Te-afunzi
Nu-Ți pasă că furtuna mai aprig se desface?
Ne lași să fim purtați așa, încolo și încoace?
Noi Te-am lăsat pe Tin' cârmaci ca să ne fii
Să ancorăm pe malul ce duce-n veșnicii...

În disperarea noastră mai mult ne-am tulburat
Robiți de necredință spre Tine am strigat...
Te-am căutat în noapte dormeai pe căpătâi
Și ne-am mirat cum în furtună, Tu liniștit rămâi...
Noi am uitat că vântul prin Tine a fost creat
Și când I-ai spus să tacă, direct Te-a ascultat!

Talazurile înalte ce fură ridicate, Tu le-ai lăsat o vreme nu mai mult...
Cât poate fiecare, să rabde prin furtună și tumult
De vru-ta să ne-nghită... ne-ai fi adăpostit!
Marea-Ți cunoaște vocea, pe loc s-a liniştit...
Credința e o taină... e liniștea din noi...
E pacea-n încercare, e să nu dăm n-apoi

Tu ești salvarea noastră şi așa va fi mereu
Sprijinul nostru tare, adăpost în ceasul greu
De-am şti deschide ochii prin câte ne vorbești...
Natura stă ca martor în Toate câte
EȘTI
Că-n vreme de furtună de nu ne-am tulbura...
Puțin doar mai departe limanul va apărea!

O taină se desface din Sfintele Scripturi
Și înțeleg c-atuncea când Tu pe căpătâi
Trupul la cârma bărcii L-ai pus să Te odihnești
Era simbol odihnei ce-n Tin' ne-o dai pe veci...