Când stau adesea si privesc
Natura minunata,
O, cât de mult atunci doresc
Să fiu in cer odata.
Și cât de minunat e totul
Și flori, si pomi, si soare
Și cât de scump este si omul,
Creat ca să nu moară.
Însă păcatul e pricina,
Care rănește, doare...
Isus ne-ntinde mâna
Nu ne-om ținea noi aore?
El ne dă libertate,
Ne dă si pace multă
El la inimă bate-
Să nu deschidem ușa?
El bate înc-odată
De-atîția ani... la usă...
De nu-L vom primi astăzi
Târziu va fi atuncea.
Târziu va fi, o da, târziu
Vom sta plângând la usă
Vom căuta măcar puțin
Din har si milă multă...
Deci astăzi să-L primim
Pe bunul nostru Domn
Și cerul sa-l dorim
Nedespărțiți să fim