Mi-e dor de iernile copilariei,
De puritatea sufletelor de copii,
De lacrima cea calda a bucuriei,
De neaua stralucind pe-ntinsele campii.

Mi-e dor de ingeri cu-aripile albe,
Sa ninga peste-a noastra lume plumburie,
Mi-e dor de leru-i ler, florile-s dalbe,
De a colindelor divina armonie.

Mi-e dor de chipul de cires in floare,
De ghioceii aducand o veste buna,
Mi-e dor de primele raze de soare,
Dupa o lunga zi de ploaie si furtuna.

Mi-e dor de blandul susur de izvoare,
De muguri de cais, de primavara,
De glasul de privighetoare,
Mi-e dor de viata de-altadata, mai usoara.

Mi-e dor de Mures, Cris, de-o zi de vara,
De soapta si parfumul florilor de pe alei,
Mi-e dor de luna ce-mi zambea seara de seara,
De glasul si mirosul florilor de tei.

Mi-e dor de toamne enigmatice, tarzii
De stelele de pe pasunile celeste,
De vantul sarutand frunzele galben-aurii,
S-ascult sub cerul liber o poveste.

Mi-e dor de iernile copilariei,
De puritatea sufletelor de copii,
Ma-ntorc in timp pe urmele calatoriei,
Si plang prin amintiri ce stiu ca n-or mai fi.