Dacă nu ceri, nu primești!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Slavă, glorie, mărire!  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 03/02/2021
Dacă nu ceri, nu primești!


Nu te mai încrede în tine
Ci te încrede în Isus
În Cel care face bine
Tu să fii mereu supus

Să nu crezi că ai putere
Să mergi clar, pe drumul drept
Te roagă și în durere
Să fii deschis, înțelept

Dacă nu ceri, nu primești
Dar tu, să fii curajos!
Cu putere să pornești
Spre al tău iubit, Hristos

Cere-I Lui cu stăruință
Gânduri bune, înțelepciune
Și vei avea biruință
Așa cum Domnul ne spune

Credința să-ți fie mare
În El să nădăjduiești
În El și a Sa îndurare
Să te bizui, cât trăiești

Nu te teme, îndrăznește
A ta viață să i-o dai
El de rău te ocrotește
Și pace-n inimă ai

Astăzi, să îi ceri iertare
Pentru tot ce ai greșit
Credința să-ți fie mare
În Acel ce s-a jertfit

Plângi, te tânguie de vrei
El, te poate înțelege
De-s lacrimi în ochii tăi
Răsplata o vei culege

Când la Ceruri vei pleca
Sus pe nori, cu îngeri mii
Și la dreapta Lui vei sta
Cerul îl vei stăpâni

Vei uita ce-ai pătimit
Pe acest pământ păcătos
Vei fii cu al tău Domn iubit
Cu al tău Isus Hristos!

Amin

Câmpia Turzii, 3 februarie 2021
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 525
  • Export PDF: 2
Opțiuni