Am dorințe mii și mii!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Slavă, glorie, mărire!  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 04/02/2021
Am dorințe mii și mii!


Am dorințe mii și mii
Domnul meu Hristos Isus
Să ajung în veșnicii
Să văd tot ce este sus

În Cetatea Ta frumoasă
Îmi doresc să locuiesc
Acolo să am o casă
Și un loc ca să trăiesc

Îmi închipui ce frumos
Este în a Ta Cetate
Bunule și sfânt Hristos
Tu stăpân ești peste toate

Susur lin de melodie
Se aude, îngeri cântă
Căci a Ta Împărăție
Este pură, este sfântă

Nimeni nu poate intra
Dacă nu este sfințit
În Împărăția Ta
Care e făr de sfârșit

Străzile sunt pardosite
Cu aur și nestemate
Zilele sunt liniștite
Domnul le conduce toate

Aici este Pomul vieții
Ce pe aleși îi hrănește
Și din zorii dimineții
Inima le înveselește

Apa vie cristalină
Ce țâșnește din izvor
Setea tuturor alina
Și alină, al lor dor

După Patria cerească
Căci acum o stăpânesc
Viața aici să-și trăiască
Lângă Domnul cel ceresc

Izvorul de apă vie
La toți setea potolește
Peste tot e bucurie
Pacea peste tot domnește

Vreau și eu acol să fiu
Pe Isus, să Îl slujesc
Să-l văd pe Domnul cel viu
Plin de Duh să mă smeresc

Vreau cu El să fiu mereu
Să trăiesc în preajma Sa
Să-L slăvesc cu glasul meu
Să Îi dau inima mea!

Amin

Câmpia Turzii, 4 februarie 2021
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 671
  • Export PDF: 2
Opțiuni