Ţi s-a-ntâmplat prietene, vreodată,
Ca-ntr-o scrisoare dorul tot să-l pui,
Dor izvorât din inimă curată,
Din focul viu al dragostei dintâi…?

Ţi-ai pus în slove inima întreagă
Cu zâmbet şi cu lacrimi când le-ai scris…
Pentru fiinţa-n lume cea mai dragă
Cu ce emoţii plicul l-ai trimis!...

Începe-acum cumplita aşteptare
Cu lupte-ntre speranţe şi-ndoieli.
Răspunsul îl aştepţi cu-nfrigurare.
Va fi un DA? Sau NU? Cum va fi el?

Dar zilele trec… nopţi lungi de frământare…
Trec luni… un an… apoi trec ani - stingher…
Târziu aflat-ai că acea scrisoare
Nedesfăcută zace-ntr-un ungher!

Ce dragoste aleasă şi fierbinte
Atât de crudă răsplătire-avu!
Dar, dragul meu, nu-ţi trece-acum prin minte
Că o scrisoare ai primit şi tu…?

Căci Dumnezeu din lumile-I de pace,
Ţi-a scris-o cu iubirea Sa, din cer.
N-o şti? Ori n-ai citit-o? Ori ea zace
Nedesfăcută-ntr-un uitat ungher…?

Citeşte-o şi răspunde la scrisoare!
Aceasta-I hotărârea ce-o poţi lua.
Aceasta-I clipa ta de cercetare
Când poţi răspunde-n umilinţă: DA!

Cum aşteptai odată tu răspunsul
Şi Dumnezeu 'l-aşteaptă necurmat,
Ca mântuit să poţi să fii printr-însul,
Cât este harul încă arătat.

Dar va veni o zi de grea răsplată
Când vei vedea pe-acela ce ţi-a scris
Şi te-a iubit… cum n-ai gândit vreodată,
Iar tu… o viaţă-ntreagă L-ai respins.

Ce îngrozit vei fi în nefiinţă
Când spre salvare nu va mai fi drum
Şi-n flăcări arzătoare de căinţă
Plăti-vei nepăsarea de acum…

De ce aştepţi aşa un ceas să vină?
Crezi tu că poţi scăpa?
O, dragul meu,
De ce nu vrei să intri în lumină
Cât timp spre ea te cheamă Dumnezeu?

Deschide-n umilinţă Cartea Vie –
SCRISOAREA Sfântă-a Celui Preaînalt,
Citeşte-o-nlăcrimat de bucurie
Şi la iubirea Lui răspunde: DA!