Bucuria mea Isuse, e că eu Te-am cunoscut,
Dar tristeţea mea adâncă, e, că nu pot să Te-ascult.
Cât aş vrea, ca niciodată, faţa să nu-Ţi întristezi,
Ci mereu privind la mine, Doamne să Te minunezi.

Dar pe calea vieţii mele, des eu n-am veghiat de-ajuns,
Şi răpit de gânduri rele ce departe am fost dus.
Chiar şi gura n-am ţinut-o, ca să spună ce-i plăcut,
După ce-am rostit cuvântul, mă-ntrebam: ”Ce-i de făcut?”

Ochilor le-am spus întruna: ” Frumuseţi să nu priviţi!
Frumuseţea e la cruce, doar spre Isus aţintiţi!”
Însă făr să vreau Isuse, m-am uitat şi prin prejur
Am văzut atunci bogatul, pe frumos, şi pe cel dur.

Mâinile în buzunare, le-am ţinut când Tu spuneai:
“Dă ceva, la cel ce n-are, dă, că Eu ţi-am dat, şi ai!”
Când mi-ai spus ca să i-au plugul, să ar în ogorul Tău,
Eu Ţi-am spus pe scurt Isuse, că piciorul e al meu.

Şi-am lăsat să se-odihnească mâna şi picioru-atunci,
Dar apoi am plâns amarnic, mulţumesc că nu m-alungi.
N-am veghiat în rugăciune şi am fost purtat de vânt.
Dar Te-ai îndurat de mine, lângă Tine iarăşi sunt.

Doamne, iartă-mi slăbiciunea, toarnă din puterea Ta!
Tu ajută-mă pe cale, ca curat să-Ţi pot urma!
Să nu mă încred în mine, ci în Tine ne-ncetat.
Tu eşti Cel care mă ţine, şi mă faci copil curat.