- Măi creştine, vino-n coace!
Când toporul mi-ai întoarce?
- Păi, vecine, ţi l-am dat,
Luni, când stăteai lângă gard!

- Ştiu, toporul e la tine!
Eşti creştin, asta cum vine?
Să nu-mi mai vii la portiţă,
Nici să nu-mi spui de credinţă!

Iar creştinul întristat.
Se întoarce-atunci acasă,
Peste tot la căutat.
- Nu-l găsesc, ba chiar nu-mi pasă!

Am aşa o remuşcare,
Eu ştiu că nu-s vinovat,
Dar mă duc să-mi cer iertare
Chiar acum, imediat!

- Am venit să-mi cer iertare,
De toporul ce mi-ai dat.
Aşa să mă cert eu oare?
Ţine-l, ţi l-am cumpărat.

Iar păgânul nu-l priveşte,
Stă aşa c-am ruşinat.
Şi apoi încet vorbeşte:
- Nu, toporul mi l-ai dat!

După ce-am vorbit atuncia,
În casă-am plecat grăbit.
Şi deodată aud vocea
A copilului iubit.

Am ieşit în grabă, iute,
Drag copil, ce s-a-ntâmplat?
M-am tăiat tată, ia uite!
Cu toporul m-am jucat.

Când toporul l-am văzut,
Am rămas îngândurat.
Tu mi-ai spus, nu te-am crezut
Ştiu că nu eşti vinovat.

Iartă-mă te rog creştine,
Că nu ştiu ce mi-a venit!
Mi-ai făcut doar numai bine,
Însă eu te-am înjosit.

- Te căieşti? Îţi ceri iertare?
Îţi vezi vina pentru mine?
De la Domnul când ceri oare,
O iertare pentru tine?

- Tu, vorbeşti cu-nţlepciune
O, creştinule smerit!
Văd în tine o minune,
Iar eu sunt un rătăcit.

Te rog ca să intri-n casă
Să-mi vorbeşti tu de Hristos,
De a ta viaţă curată
Şi de mine-un păcătos.

Şi creştinul intră-n casă
Şi-i spunea despre salvare.
Şi cu faţa-i curioasă
A primit atunci iertare.