Într-o mică adunare
La sfârşit de închinare,
Pastorul se îndreptă
Şi-o fetiţă întrebă:

- Îl iubeşti pe Dumnezeu?
- Nu! răspunse ea cu greu.
Nu ştiu cum îl pot iubi!
Atunci pastoru-i vorbi:

-Mergi pe drum, să nu opreşti,
Şi cu gura să rosteşti:
“Dumnezeu mă iubeşte!”
Şi spre casă ea porneşte.

Se gândea la ce-i vorbi
-Oare, am să-L pot iubi?
Şi apoi mereu rosteşte:
“Dumnezeu mă iubeşte!”

“Dumnezeu mă iubeşte!”
Şi cu ochii ei priveşte
Pe Isus ce-a suferit,
Sus pe cruce răstignit.

-Da! stigă mica copilă
Doamne, ai de mine milă!
Iartă-mi câte Ţi-am greşit,
Şi că eu nu Te-am iubit!

Spre biserica frumoasă
Ea mergea şi nu acasă
Pastorul să-l întâlnească
Pentru ca să-i mulţumească.

Buzele-i mereu rostesc
-Doamne, tare Te iubesc!
Şi de atunci la fiecare
Spune de iubirea mare.