Privind prin ceața vremii,
Din locul meu de strajă,
Zăresc mulțimi de oameni,
Pierduți pe calea lor.
Şi mă întreb, în taină,
De ce, o lume-ntreagă?
Aleargă spre osândă,
Când e un Salvator

De ce pe căi deşarte,
Departe de lumină,
Ascunşi în întuneric,
În mreaja de păcat.
Se zbate omenirea,
Ducând pe umeri vina,
Păcatelor murdare,
Şi sângelui vărsat.

Noi am uitat menirea,
Şi sfânta vrednicie,
La care Domnul slavei,
În lume, ne-a chemat.
Umblăm orbiți de pofte,
De ură, de trufie,
Sorbim cu lăcomie,
Din cupa de păcat.

Avem planuri mărețe,
În lumea trecătoare
Şi stăpânim pământul,
Uitând de tot ce-i sfânt
Ştiind că vine ziua,
Când totul de sub soare,
Va fi doar amintire,
La margini de mormânt

Atunci vom înțelege,
Că orice gând, s-au faptă,
Făcută pentru semeni,
De dragul lui Isus.
Ne duce către poartă
Şi ne deschide cerul,
Spre țara glorioasă,
În casa cea de sus