Copilule din lumea largă, ce rătăcești prin ea orbit,
De sus Eu ți-am văzut adâncul din inimă... și am venit,
Ca tu să vezi că Eu din slavă, sunt Cel ce-ți știu durerea ta,
Și să-nțelegi că ajutorul, el vine doar din mâna Mea.

Chear de tu crezi că sunt departe, Eu ție azi îți voi vorbi,
Ca ochii tăi mereu spre ceruri, să fie-acei ce vor privi,
Eu vreau să știi că sunt Acela, ce despre tine tot Eu știu,
Și s-ă-nțelegi cine-i cu tine, în ceasul nopții cel târziu.

Atunci când strigi cu disperare, în deznădejdi căzând mereu,
Spunând în nopți tu drag copile, uitat că ești de Dumnezeu,
Dar azi Eu strig din cerul slavei, căci auzit-am glasul tău,
Și vreau să mă cobor la tine, văzând cât ție-ți este greu.

Aș vrea să-ți spun că-ți știu durerea, ce astăzi ea te-a copleșit,
Cum lupți mereu pe-această cale, dar am văzut că te-ai oprit,
Crezând că-n vag porți lupta care, te-a obosit atât de greu,
Dar vreau să-ți spun, copile dragă, ca tine am luptat și Eu.

Cum spui că ție-ți este crucea, și Mie ea mi-a fost cândva,
Dar n-am lăsat-o jos copile, că-n gând aveam ființa ta,
Nici înapoi măcar o clipă, nu m-am întors... nici n-am privit,
Am vrut să te salvez pe tine, la Mine eu nu m-am gândit.

Văd prigonirea ce-ți aduce, pe cale-atâta întristare,
Sădind în tine o adâncă, și nevăzută clătinare,
Dar Eu sunt Cel ce-ți cunosc gândul, ce-ți spune azi... să dai' napoi,
Să te întorci căci drumul crucii, e-n suferință și nevoi.

Eu te-am văzut sub adierea, ce peste tine a bătut,
Mereu tu spui în gând copile, pe cale iar sunt eu căzut,
Dar stai... pe tine cine oare, de-atâtea ori te-a ridicat,
Căci nu odat-ai spus copile, sunt un căzut... iar am picat.

Cine ți-a dat ție putere, să te ridici din nou pe drum? ,
Eu către tine strig din ceruri, chear azi... aici, copile-acum,
Să-ți spun că Eu am fos Acela, care puteri ție ți-a dat,
Cu mâna Mea biruitoare, mereu de jos te-am ridicat.

Ți-am pus cântare nouă-n gură, când bucuros Mie-mi cântai,
Pentru ființa ta întruna, luptam când tu nu mai puteai,
Te-am adăpat din stânca vieții, atunci când tu erai secat,
Cuvântul Meu el ți-a fost hrană, când tu erai înfometat.

Dar astăzi fața aplecată, în jos o ai căci tu ești dus,
Pe drumul greu, dar tu ascultă... e drumul care duce sus,
Și Eu am mers pe el odată, și nu mi-a fost ușor... să știi,
Dar am pășit doar pentru tine, s-ajungi în rândul celor vii.

Văd pasul tău ce merge-agale, vad sufletul care-i zdrobit,
Văd deznădejdea ce te duce, pe drumul care ești orbit,
Dar văd și-o lacrimă ce curge, în inima bucăți ce-o ai,
La drumul care-i cu răscruce, de sus Eu văd cum astăzi stai.

O... tu ascultă-mi astăzi glasul, pe cale să nu rătăcești,
Și valea ce îți stă în față, tu singur poți s-o ocolești,
Privește-n sus, și nu fă pasul, de șoapte care ți-e șoptit,
Pășește doar pe urma care, copile drag... Eu am pășit.

Nu te-avânta în amăgirea, ce înspre tine și-a întins,
A sale mâini, ca ea să stingă, un foc de Mine ce-i aprins,
Tu lasă-te purtat pe brațul, ce pentru tine-a fost străpuns,
De cuie. . ca s-ajungi copile, pe el până unde-ai ajuns.

Căci pân-aici, greu ți-a fost drumul, prin luptă ai înaintat,
Dar n-ai fost singur niciodată, și-n lupta grea Eu am luptat,
Eu te-am trecut de-orice furtună, de valul ce se ridica,
Ca să fii dus pe-adânc de mare, în gura celui ce răcnea.

Copilule răpus de gânduri, tu haina spaime-ai îmbrăcat,
De sus Eu văd cum suferința, ea te-a ascuns... te-a scufundat,
Dar ochiul Meu e pretutindeni, si văd că înapoi tu dai,
Înconjurat de-atâtea gânduri, pe-o margine de cale stai.

Dar astăzi strig încă odată, ființa ta să o trezesc,
Și inimii să-i iau durerea, căci Eu pe tine te iubesc,
Și sufletului să-i dau pace, căci mult prea mult e tulburat,
Și ochilor a Mea lumină, în întunericul lăsat.

Vreau stropi divini de fericire, în înimă să-ți dau acum,
Dar tu deschide-o larg copile, nu mai târziu... ci chear acum,
Ca să o-mbrac cu bucuria, ce stă ea doar în mâna Mea,
Încrede-te mai mult în Mine, căci numai eu o pot salva.

Doar Eu pot ei să-i dau ce astăzi, ea își dorește-atât de mult,
Tu las-o ea din nou să strige, căci Eu copile o ascult,
Tu lasă azi a ei povară, la poala crucii... căci am dus,
Eu a întregii omenire, pe Golgota... pe deal în sus.

Ridică-te căci azi din ceruri, acest glas care ți-a vorbit,
El este-a Celuia ce-odată, pe cruce-n chinuri răstignit,
Ți-a arătat a Sa iubire, și azi din nou vreau să o vezi,
Și-ți spun... Eu te iubesc copile, tu doar ascultă-mă și crezi.

Și chear de-acu pornește iară, spre locul ce ți-am pregătit,
Căci vine vremea când acestea, avea-vor toate un sfârșit,
Nu e departe clipa-n care, copile ne vom revedea,
Și-atunci pentru o veșnicie, nedespărțiți în cer vom sta.

Acolo unde nu-i durere, nici vremuri grele nu vor fi,
De-aceste lacrimi ce-s amare, tu nici nu îți vei aminti,
Va fi doar liniște și pace, va fi un soare făr-apus,
Pe străzile pline de aur, te vei plimba acolo sus.

Pământul ce-l pășești tu astăzi, în urmă el va rămânea,
Cu-a sa-ntristare ce nu este, niciunde ea în slava Mea,
Căci bucuria ce-i în ceruri, ea este fără de sfârșit,
Și dragostea fără de margini, sunt toate într-un infinit.

Acolo e eternitate, și vreau s-ajungi și tu în ea,
Dar vreau să știi... ajung aceia, ce pe pământ ei vor răbda,
Acei ce astăzi mă așteaptă, acei ce mă iubesc mereu,
Și-n vremea când e numai soare, dar și în timpul cel mai greu.

Chear de ești azi căzut pe cale, ridică-te din nou pe drum,
Căci Eu voi fi mereu cu tine, cum am și fost... cum sunt acum,
Ridică-te, nu-ți opri pasul, chear dacă ție-ți este greu,
Ascultă glasul... căci din ceruri, azi ți-a vorbit un Dumnezeu.

Din nou avânt spre Țara sfântă, cu-a ta privire doar în sus,
Pornește, căci te-aștept copile, și vreau să știi... Eu sunt Isus,
Eu sunt Acel ce niciodată, pe tine nu te voi lăsa,
Pe drumul greu spre veșnicie, noi împreună vom lupta.