Ce ne-am face, Doamne,
Unul fără altul?
Mie, pierdute mi-ar fi zilele
Ţie, veşniciile!
Zborul zilnic mi-ar fi frânt,
Cuibul pământesc?
Un uitat mormânt.
Ţie? Surâsul Ţi-ar fi
Strigăt năvalnic în noapte,
Uragan furibund pe mări şi oceane.
Lavă uriaşă pe munţii stâncoşi,
Vaiet prelung în crânguri,
Secetă pârjolindă în câmpuri.

Ce m-aş face, Doamne,
Fără Tine?
Aş fi praful pe ravine!
Pui de cuc în colivie,
Scoică fără cochilie,
Fiară fără vizunie.
Copac pribeag în pustie,
Caval fără tânguire,
Plânset fără ostoire!

Dar Tu, Doamne,
Ce Te-ai face
Fără mine-n Cerul mare?
Cine să-Ţi mai adie
Privirea azurie?
Cine să-Ţi mai sărute,
Copleşit de doruri mute,
Picioarele sfinte,
Îmbrăcat în veşminte levite?

Ce ne-am face,
Doamne, ce ne-am face?
Dacă Întregul şi partea
Nu şi-ar mai contopi Suflarea?
Cerul picurând s-ar frânge,
Cernindu-şi Durerea în sânge.

( Bucureşti, Noiembrie – 2013; din volumul "Reverii revelate" )