Prea mare-i vina ştearsă mie
Cu sfântu-I sânge la Calvar,
Să nu-ţi iert mica datorie,
Să ţi-o pretind cu gând avar‎.

E mult prea scumpă-a Sa iertare,
Ce fără merit ni s-a dat,
‎Cum să-ţi condamn a ta purtare
Când sunt la fel de vinovat?

‎Al urii cost e mult prea mare
Şi prea chinuitor e gândul
Că El, milos, mi-a dat iertare,
Dar eu nu iert când mi-este rândul.

‎Prea mare-mi va fi osândirea
‎Dacă nu iert, ci mă răzbun,
Şi cum mi-aş împlini menirea
De-a fi, la fel ca Domnul, bun?

Te iert şi eu, cu-a Lui putere,
Şi-L rog să-mi dea leac pentru rană,
Mă-ncred în El şi-n sfânta-I vrere,
Mult mai de preţ e-a Lui coroană!