Tu zici mereu că n-ai noroc…
Şi care-ar fi acesta oare?
Când îi mai creşte un boboc,
Ce norocoasă este-o floare!
Doar omul se întoarce-n lut,
Tot numărând ce-ar mai fi vrut.

Tu crezi că omul cu avere
Și banul drept ocrotitor,
Chiar când l-apasă vreo durere,
O trece parcă mai ușor.
Dar nu-i averea prinsă-n cuie,
Azi poate fi, iar mâine nu e.

E sănătatea lucru mare!
Şi nimeni nu va zice-altfel;
E minunat când nu te doare
Sau când te doare puțintel.
Dar într-o zi, cât ai lupta,
Te poți trezi bolnav sadea.

Înțelepciune, bunăstare,
Amici loiali și pace-n casă,
Un nume bun şi desfătare? !
Oricât de bune, tot te lasă.
Le pierzi pe rând sau la un loc
Și iar te plângi de nenoroc.

Există însă un popor
Care se vrea la Dumnezeu;
Ei ştiu că totu-i trecător:
Şi ceasul bun, şi valul greu.
N-au ghinion, nici circumstanță,
N-au nici „noroc” – au siguranță.