O, iartă-mi, Doamne, gândul prin care Ți-am greșit,
Căci împotriva Ta din nou m-am răzvrătit!
O, iartă-mi nevegherea, atunci când am căzut,
Căci n-am privit la Tine, ci-n min' m-am încrezut.

O, iartă-mi, Doamne, bârfa și vorba fără har
Și pune gurii mele sfântul Tău hotar,
Și fă din ea să iasă doar vorbe ce zidesc
Pe-ai Tăi copii, Isuse, ce-n adunare cresc.

O, iartă-mi, Doamne vorba spusă la mânie,
Când candela iubirii îmi moare în loc să-nvie.
O, iartă-mi nepăsarea atunci când îmi vorbești
Și dă-mi din nou iubirea cu care mă iubești!

O, iartă-mi Doamne, timpul ce l-am risipit
Pentru ale lumii lucruri pe care le-am poftit!
O, iartă-mi și auzul și ochii care văd
Tot felul de păcate în care e prăpăd!

O, iartă-mi Doamne, ruga în care doar îți cer
Să-mi dai, să-mi dai mereu. Iar eu să nu-Ți ofer
Nimic din ce mi-ai dat, deși, totu-i al Tău,
Dar eu mă port de parcă totul ar fi al meu.

O, iartă-mi îndoiala, atunci când mi-ai vorbit
Și n-am cinstit Cuvântul pe care l-ai rostit.
O, iartă-mi necredința și starea de-amorțire,
Atunci când nu mai simt nici Duhul de sfințire...

(26 iunie 2016)