Neclintiți...
Autor: George Cornici  |  Album: Versuri printre pelerini  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de geocornic in 28/02/2021
Nimic nu poate să separe
Credința noastră de Cel sfânt
Să vină ciumă sau teroare
Vom sta loiali în Legământ.

Nimic nu poate să oprească
Ce-am început cu Dumnezeu
Are menirea să sfârșească,
În Rai, acest îngust traseu.

E hotărât destinul vieții
Am hotărât: ‘napoi nu dăm
Așa cum au trăit profeții
Chiar în necaz cântări ‘nălțăm.

Când ne-a chemat Mântuitorul
Că-L vom urma noi am promis
Chiar de va fi încins cuptorul
Cum Daniel în Carte- a scris.

Degeaba-ncearcă modernismul
Să infiltreze-n noi noroi
Biruitor e creștinismul
Cu-ai lui martiri și-ai lui eroi.

Vedea-vom și mai multă ură
Din partea celor sfidători
Dar posedăm o armătură
Și-i vom respinge pe-agresori.

Tăria noastră e Cuvântul
De care nu ne despărțim
Susține inima și gândul
Ne-ajută devotați să fim.

Nu-și are loc îngrijorarea
În viața noastră de drumeți
E-nlăturată întristarea
Pe răni s-or așeza peceți.

Orice-ar aduce viitorul
Pe Stâncă sta-vom neclintiți
De-acolo vom privi Decorul
Unde-om ajunge, răsplătiți.

George Cornici/28 Februarie, 2012
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 511
Opțiuni