Și-apoi, am auzit un glas
Duios și blând, din slavă:
"Copilul Meu, n-am să te las
Când greul te apasă!

În ceasul încercării tale
Asupra ta, mereu veghez,
Să nu descurajezi pe cale,
Căci Eu te văd, chiar dacă nu mă vezi!

Tu să nu crezi că nu aud suspinul
Și plânsul tău, de jos, din vale
Și lacrimile-amare ca pelinul
Eu, Domnul, le cunosc pe fiecare!

Să nu disperi când lungă-i așteptarea
Și nu mă simți în viața ta lucrând,
Eu, Domnul, vin cu rezolvarea,
Dar, mai așteapt-o clipă... vin curând!

Să nu-mplinesc Eu, oare, tot ce-am zis
În dreptul tău, odată?
Oare, Eu uit tot ce-am promis
Oare, Eu uit vreodată?

Cum poate a-și uita o mamă
Iubitul prunc pe nicăieri?
Cu-atât mai mult, Eu nu te las vreodată
Prin văile adânci să fii stingher!

Cu nici un chip, nu te voi da uitării,
Cu nici un chip, nu te voi părăsi,
Căci Eu sunt Tatăl îndurării
Și ce-am promis voi împlini!

Acum, nu înțelegi lucrarea
Ce-o desfășor în viața ta,
Dar când dau binecuvântarea
Inima ta va tresălta!

Și vei uita de-acele lacrimi
Și greul ce l-ai dus cândva,
Vei spune tururor că Domnul
A fost mereu de partea Ta!"