Nu mă tem de valurile mării,
Viața ce-mi inundă uneori,
Oricât ei încearcă să-mi aducă,
Al adâncului ce-s reci fiori.

Nu mă tem de groaza ce-o aduce,
De-a lor tulburare din adânc,
Când ei se ridică-n a mea cale,
Eu doar mă încred mereu și cânt.

Oricând s-ar porni ei înspre mine,
Niciodată de ei nu mă tem,
Căci în orice clipă eu în viață,
Pe-al meu Domn îl strig... mereu îl chem.

De mă duce valu-n largul mării,
Eu privirea mi-o-ațintesc spre mal,
Și-atunci Domnul ei îi poruncește,
Să mă ducă la el chear de val.

Niciodată mie nu mi-e teamă,
Când în barcă sunt cu-a-l meu Isus,
Chear de se pornește și furtuna,
De-al meu Domn pe mare eu sunt dus.

Ea aduce negura de ceață,
Nici atunci eu nu mă tem de ea,
Căci eu știu că Împăratul slavei,
El îmi va conduce barca mea.

El va șterge ceața-ntunecată,
Și-o lumină iar va răsări,
Căci a mea nădejde este vie,
Și credința mă va izbăvi.

Oricât ea ar fi de furioasă,
Oricât ea de tare-ar fluiera,
Nu mi-e teamă de acea văpaie,
Ce încearcă a mă speria.

Căci văpaia mare din furtună,
V-a rămâne ea în urma mea,
Înghițită de a mării valuri,
Căci Isus mă trece-ușor de ea.

De-a-l ei vând ce vrea să îmi aducă,
Tulburare iar gândului meu,
Și o teamă dar nu-mi este frică,
Căci mustrat el e de Dumnezeu.

Nu mi-e teamă nici de încercare,
De-a-l ei răcnet ce se-aude-n ea,
Eu urmez doar glasul ce răsună,
Aducând doar pace-n viața mea.

Aducând acea rază de soare,
Plină de speranță că-ntr-o zi,
Eu pe marea vieții zbuciumate,
Să ajung la mal voi reuși.

Unde tot ce întâlnesc în cale,
Timp și loc atunci nu vor avea,
Căci la mal sunt așteptat de-Acela,
Ce-mi conduce astăzi barca mea.

Nu vor fi nici valuri nici furtună,
Vântul nu va bate niciodat',
Timpul ce-mi aduce astăzi teamă,
El va fi atunci un timp uitat.

V-a rămâne-n urmă-ntinsa mare,
Cu-al ei zbucium și a-l ei adânc,
Căci la mal nu este gălăgie,
Ci doar pace, liniște și cânt.

Va fi numai soarele ce astăzi,
Eu în depărtare îl zăresc,
De aici din largul greu al mării,
Și îmi dă puteri ca să vâslesc.

Chear de uneori el mi se pare,
Că-i departe malul mult dorit,
Știu c-aici în viața pământescă,
Orice răsărit are-asfințit.

Asfințitul care-mi va aduce,
Vreme bună-n vreme-atât de grea,
Care fără nici un strop de milă-,
Mi duce-n larg mereu ea barca mea.

Tu Acel care răsuni în zare,
Barca ce mi-o treci de vânt... de val,
Tu-mi aduci mereu nădejdea vie,
Că eu voi ajunge la un mal.

Îmi ei teama, frica, ce încearcă,
Să renunț eu Doamne a vâsli,
Dar ascult cum Tu îmi spui întruna,
-''Eu te-aștept... nicicând nu te opri''.