Omul, nu apucă să vadă prăbușirea,
Doar o simte si cade în fata durerii.
Cu o singură șoaptă poate rupe liniștea
Dar orgoliul sufoca dorința iertării.
Furtuni de gânduri se revarsă din cer
Pe rani deschise de dezamăgiri,
Sa spele rugina din sufletul stingher
Si ploua într-una dar omul...
Omul se pierde pe nicăieri.

Furtuna se oprește.
Si omul tot strigă
după câțiva stropi de mângâiere.
Dar cerul e inchis,
Si tot ce i rămâne omului
E chin si durere...