Uscate căi de vântul primăverii,
Cărări bătătorite în trecut;
Se-așează peste voi umbra uitării,
Căci de la multe noi ne-am abătut.

Dăm vina iar pe gerul iernii grele
Dar înaintea iernii, cum am fost?
Găseam plăcere să călcăm pe ele,
Sau ne vedeam tăcuți de drumul nost'?

Poate am neglijat drumul credinței,
Iar îndoiala a făcut lăstar.
Și am ajuns în pragul neputinței
De-a mai aprinde al credinței far.

Nădejdea vie, cât ne-a fost cărare?
Ne-am ațintit privirea înspre cer?
Știind că-L vom vedea odată-n zare
Și vom scăpa de traiul efemer?

Poate-am rărit cărările iubirii,
Și neveghind, am devenit prea reci.
Ni s-a părut prea greu prețul jerfirii,
Și ne-am croit doar pentru noi poteci.

Și-atâtea căi de dărnicie, milă,
De bucurie, pace în Hristos,
Trăirea-n voia Lui sfântă, umilă,
O mână-ntinsă pentru cel de jos.

Ne-au fost străine poate câteodată,
Și am ales urcușul mai ușor.
Crezând că pe o cale cât mai lată
Avea-vom numai soare fără nori.

Dezamăgiri am strâns toți cu duiumul,
Oriunde-am mers în cele patru zări.
Arată-ne din nou Isuse drumul
Și-ntoarce-ne la vechile cărări!

Dany Căpătan