Rămâi, rămâi cu noi pe drumul pribegiei,
Ne dă aripi de dor și cântecul de sus,
Pulsăm în inimi vii nădejdea veșniciei,
Visând tărâm mai bun, liman fără apus.

Rămâi, căci nopți de ger se lasă peste turmă,
Păstor ne fii căci lupi adulmecă viclean,
Ne du, mărite Domn, așează-n noi o urmă,
Și azi să-Ți fim supuși prin harul suveran.

Rămâi căci s-a înnoptat, vorbește-ne de Tine,
Sau chiar învață-ne cum vrei ca să-Ți grăim,
Purtăm în lutul nost' și răni și vechi suspine,
Dar vrem să ne atingi, iar noi să ne căim!

Rămâi, rămâi cu noi, nu știm când va fi ceasul,
Pe veci să renunțăm la patria de jos,
Golit de noi acum ne fie, Doamne, vasul
Și sfinți să pribegim, alături de Cristos.