Anii trec, se duc ca roua,
Ei de timp sunt petrecuți,
Parcă-nspate erau unii,
Dar acu ei sunt mai mulți.

Se duc a copilăriei,
Și a tinereții trec,
Și mă-ntreb... de trec și-aceștea,
Oare unde-o să petrec.

Unde-mi vor ajunge ochii,
Înspre ce ei vor privi,
Vor zâmbi-n lumina vieții,
Sau înlăcrimați vor fi.

Se duc ani-atât de iute,
Parcă se grabesc mereu,
Și-o-ntrebare mă frământă,
Când se trec... unde-oi fi eu.

Trece-o zi... mai trece-o noapte,
Și cu ele trec și eu,
Dar cu-o singură dorintă,
Să ajung la Dumnezeu.

Înspre El vreau să se-nedrepte,
Viața iute care trece,
L-a-l Său piept vreau a mea față,
Ea în lacrimi să se-nece.

Vreau acolo să sfârșească,
În a Sa Împărăție,
Căci acolo va începe,
Cea care-i o veșnicie.

Va începe acea viață,
Care nu se va grăbi,
Și în ea a mea ființă,
Nicicând nu va obosi.

Nu va fi vre-o alergare,
Ca în cea de pe pământ,
Căci e cea nemuritoare,
Veșnică în cerul sfânt.

Nu va fi vre-un țel... vre-o ținta,
După care să alerg,
Va fi locul de odihnă,
Cel pe care azi l-aleg.

Cel pe care-l am în față,
Zi de zi, în orice ceas,
Găndul meu spre veșnicie,
N-are el niciun răgaz.

El e cel care mă duce,
Sus... când viața e grăbită,
Căci acolo vreau să-nceapă,
Când aici va fi oprită.

Vreau acolo ca să fie,
Pe acele străzi purtată,
Care-s aurii... de mână,
Cu al meu ce-i veșnic Tată.

Vreau să uit de-aceasta care,
S-a grăbit ca să mă treacă,
Prin furtuni... ce-mi făcu fața,
Să îmi fie aplecată.

Câte-odată-i spun ei astăzi,
Viață chear de te grăbești,
Tu alege-acel sfârșitul,
Ce începe-n slăvi cerești.

Tu alege numai cerul,
El să-ți fie ținta ta,
Viață mergi doar înainte,
Înapoi nu te uita.

Și se duce... iute trece,
Viața mea de pe pământ,
Spre Isus, căci doar pe Domnul,
Eu îl am mereu în gând.

Doar spre El mi-e îndreaptă,
Inima când trec prin ea,
Chear de este câteodată,
A mea viață mult prea grea.