O zi de primăvară

Abia ieșise din iernat
o zi plină de raze jucăușe,
cu ochi mijiți, miros de ploi
și șoldurile veștejite.
Un nor o strigă; se oprește,
îi duce ploile pe umeri,
se-aruncă-n luciul apei pe-nserat,
în umbrele fără de număr.
În zorii zilei iar pornește,
de-un susur lin fiind atrasă;
se urcă repede pe-un povârniș
în rochie verde de mătase.
Sorbi din apa de izvor,
se șterse-n mov de toporași la gură
se-ntoarse să se odihnească
pe-o brazdă încălzită de soarele ce o privea
de peste-n plop din bătătură.
Și hoinărind în fiecare zi,
îi apăru pe față zambiluțe,
iriși cu fețe aurii,
lalelele-n parfum neîntrecute.
Albinele o-nveselesc,
o cântă în viori din floare-n floare:
-Ce mai concert!
Și câte ploi se adună s-o privească dincolo de soare!
'Mbrăcată-n voal de liliac,
cu mâinile pline de năsturași,
zâmbește fericită, larg, din zori și până-n seară
o zi dansând-n miresmi de flori
ca valurile apei-n primăvară!

Alexandrina Tulics, 8 martie, 2021