Mi-ar fi plăcut
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 11/03/2021
O cale mai ușoară,
Mi-ar fi plăcut să am,
Să nu gust clipa-n care,
Eu cu amar plângeam,
Mi-ar fi plăcut o viață,
Fără de crucea grea,
Dar mă întreb eu oare...
Unde m-ar duce ea.

Mi-ar fi plăcut o luptă,
În care doar să stau,
Și zile fără norii,
Ce le întunecau,
Fără de ploi, furtună,
Ce-apar ele mereu,
Dar mă întreb eu oare...
Mă duc la Dumnezeu?

Ușoară mi-ar fi viața,
Plină de bucurii,
Doar pe ecou de zâmbet,
S-ajung în veșnicii,
Fără de vre-o tristețe,
Fără de apăsare,
Dar mă întreb e calea,
Ce duce-n cer ea oare?

Să fie doar petale,
Pe drum eu îmi doresc,
Să nu simt tulburare,
Atunci când eu gândesc,
Să nu aud doar șoapte,
În noaptea ce-i târzie,
Dar oare-ar fi-atunci calea,
Ce duce-n veșnicie?

Unde m-ar duce toate,
Ce astăzi îmi doresc,
Unde-aș ajunge oare,
Atunci când ocolesc,
O vale ce apare,
În viață-n fața mea,
Dorindu-mi numai calea,
Ușoară de-a urma.

Spre ce mă-ndrept când vântul,
El bate cu putere,
Dar eu întorc privirea,
Ca să nu simt durere,
Și merg pe-o altă cale,
Crezând că e mai bine,
O cale fără vântul,
Ce-aduce doar suspine.

Unde-ar sfârși și pasul,
Ce uneori îl am,
Mărunt și mai agale,
Pe cale ce-l pășeam,
Când apărea necazul,
Și suferința grea,
Oprindu-mi alergarea,
Să nu o-nfrunt pe ea.

Când fug de ceața care,
În față ea îmi vine,
Unde m-o duce oare, acea cale pe mine,
Ce este-alăturată,
Mai largă, mai frumoasă,
E oare acea cale,
Ce mă va duce-acasă?

O... câtă amăgire,
Mi-aduce acel rău,
Privirea îmi întoarce,
Când întâlnesc vre-un greu,
El îmi lărgește drumul,
Când piedici mi se pun,
Îmi spune-n totdeauna,
S-aleg cel larg că-i bun.

În mare ratacire,
Îmi duce-a mea ființă,
Să-mi pierd în încercare,
În Domnu-a mea credință,
Privirea îmi apleacă,
Mereu înspre pământ,
Să nu văd mâna care,
Mi-o-ntinde Cel ce-i sfânt.

Mereu el la ureche-mi,
Șoptește și îmi spune,
Că drumul către Domnul,
El trece și prin lume,
Că nu-i păcat plăcerea,
Că tot la Dumnezeu,
Ajung... chear dacă trece,
Prin lume drumul meu.

O... Dumnezeul pacii,
Acel din nemurire,
Acel plin de-adevărul,
Născut doar din iubire,
Placerea de o cale,
Ce este mai ușoară,
Pe mine și pe alții,
Ea astazi îi doboară.

Orbiți suntem în viață,
De-un drum ce-i mai ușor,
El este-un drum pe care,
Nu urcă ci cobor,
Acei ce își doresc,
O cale mai ușoară,
Ei nu știu dar vrăjmașul,
Încet el îi doboară.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 759
  • Export PDF: 18
Opțiuni