Privesc spre cer în înstelată noapte
Spre lumea Ta, de suflet mult dorită,
Spre țara ce o simt atât de-aproape
Spre dimineața veșnic însorită.

Privesc în sus ca să-Ți cuprind iubirea
Dar ochiul meu de carne nu răzbate,
Nu poate să-nțeleagă strălucirea
Ce-o pregătești în sfânta Ta cetate.

Privind în jos, mă doare așteptarea
Căci se înalță munți de necredință.
La umbra lor sădesc îngrijorarea
Și dă lăstar un bob de neputință.

Privind în mine, văd nevrednicie
Ca să fiu îmbrăcat în straie sfinte.
Și-mi pare zborul înspre veșnicie
Adeseori cu aripile frânte.

Privesc înspre Isus, primesc credință
Cu har nemăsurat mă copleșește.
Și înțeleg că totu-i cu putință
Acelui ce-n Hristos se odihnește.

Privesc spre cer, aud acum cântarea
Ce-Ți laudă puterea și mărirea.
Aștept cu nerăbdare sărbătoarea
Cu cei ce și-au ținut în sus privirea.

Dany Căpătan