Nu, nu era nici vis, nici arătare –
Chiar ne veneau pribegii înapoi!
Aveam pe limbă strigăte, şuvoi,
Şi veselie multă, şi cântare.

La braț cu prinșii noștri de război
Gustam iubirea-Ți, blândă revărsare,
Iar cei din jur vorbeau de Domnul care
Lucra minuni şi semne pentru noi.

Mai aminteşte-Ți, Doamne, înc-odată,
Copiii să-Ți întorci şi să Te-apropii
Ca să rodeşti sămânța aruncată.

Și-atunci, pe-altarul Tău vor curge stropii,
Când lacrima se va lăsa schimbată
În veselie, ca s-adune snopii.