Să-nflăcărăm darul care în noi există
Căci starea actuală e destul de tristă
A scăzut entuziasmul care-a fost odată
Credința n-a urcat ci-a coborât o treaptă.

Treptat, treptat am neglijat lucrarea
Apoi s-a infiltrat, perfidă, nepăsarea
Și constatăm că nu-i răspuns la rugăciune
Și nu a mai venit la noi nici o minune.

Ce-i de făcut? Se naște întrebarea
Cum să învingem necazul, supărarea?
Sunt întrebări normale, așteaptă un răspuns
Acum când îndoieli în inimi au pătruns.

De-aceea se cuvine s-aprindem pasiunea
Și vom vedea cum iar e clară viziunea
Și vom îndepărta tot ce e zgură
Și iar ne vom hrăni, zilnic, din Scriptură.

Să-nsuflețim mereu entuziasmul,
Să alungăm trufia și sarcasmul
Și-n loc de dor învăluit în humă
S-asimilăm ce este miez nu spumă.

Norul stagnării s-a așezat peste noi
Să-mpiedice mersul spre viața de-apoi
Doar dedicarea poate să-l risipească
Din nou să fie o stare cerească.

De câte ori focul slujirii s-a stins?
Oare de câte ori nu s-a reaprins?
Dorind o viață de credință normală
Vom intensifica ruga pe verticală.

La dragostea dintâi cu toți să revenim
Căci altfel nu mergem în Rai când murim
Avântul și zelul să nu lipsească
Lăuntrul nostru și pe dușmani să-i iubească.

George Cornici/Martie, 2021