Ne sperie gândul de a ne fi dor.
Ne temem de moarte și de-al ei fior,
De rana adancă ce-n veci nu mai trece,
Ci lasă în urmă un semn-cicatrice.

Iar liniștea doare. Și-n colțul de suflet
Ce ieri era plin de tine, de noi,
Pătrund pentru-o clipă și ies fără preget
Căci liniștea curge... și curge șuvoi.

Noi știm că-ntr-o zi în cer vom ajunge.
Ne vom revedea și nu vom mai plânge.
Dar până atunci, cuprinși de-un fior
Ne sperie gândul de-a ne fi dor...